Poezia Moldovei ― principalele teme în primul deceniu postbelic

Antologia Poezia Moldovei a apărut în anul 1954 şi e alcătuită din trei părţi: “Poezia clasică” (paginile 5-176), “Poezia contimporană” (177-616) şi “Poezia norodnică” (616-656). Câteva “notiţe biografice” despre fiecare poet încheie culegerea. La capitolul “Poezia contimporană” sunt incluşi 21 de autori cu poeziile lor cele mai “reprezentative”( câte 10 – 30 de poezii din fiecare autor). Nu se menţionează cui aparţine selecţia versurilor.

Principalele teme ale poeziei din această perioadă nu sunt greu de depistat. E suficient să parcurgi câteva pagini ca să descoperi schema după care s-au orientat alcătuitorii antologiei: Partidul lui Lenin şi Stalin, Eliberarea (Slobozirea Basarabiei), Patria Sovietică (Moldova Sovietică), viaţa nouă (colhoz, uzine, şcoli) etc. Deducem importanţa temei nu doar după cantitatea de poezii, dar şi după locul pe care-l ocupă la fiecare autor: primele poeme selectate sunt Capitala ţării noastre (Andrei Lupan), În faţa Cremlinului (Petrea Cruceniuc), Patria (Emilian Bucov), În Piaţa Roşie (Liviu Deleanu), Surori şi fraţi (Simion Mospan) etc. Pe ultimul loc, în cazul fiecărui poet, se află poeziile pentru copii, despre anotimpuri (despre primăvară), despre dragoste, Povestea unui şoarece de Gheorghe Meniuc, Ce se-ntâmplă-n viaţă de Vladimir Russu, Codrii de Igor Creţu… Desigur, nu putem discuta despre valoarea poeţilor (probabil, multe poezii care nu tratau temele recomnadate n-au fost incluse), putem, în schimb, sa ne amuzăm de expresivitatea „involuntară” a versurilor . Poeţii sovietici Vl. Maiacovski, A. Tvardovski, A. Surcov, D. Vetrov ş.a. au influenţat poezia basarabeană din această perioadă, majoritatea temelor fiind desigur importate din U.R.S.S., la fel cum majoritatea poeţilor dijn R.S.S. Moldovenească erau importaţi din Transnistria (R.A.S.S.M. formată pe teritoriul Ucrainei în 1924), odată cu unirea Transnistriei cu Basarabia în anul 1940.

În perioada anilor ‘50 numele lui Stalin e mai întâlnit decât cel al lui Lenin şi apare, de obicei, în poeziile despre partid (“partidul lui Lenin şi Stalin”):

Sub steagul lui Lenin, sub steagul lui Stalin,

Pe noi ne conduce partidul iubit!

(Moldova Sovietică)

Că partidul lui Lenin şi Stalin

Ne duce spre comunism.

(Îs ostaşul de eri)

Eu proslăvesc partidul

lui Lenin şi-al lui Stalin

Şi jur că niciodată

n-oi şovăi din cale!

(Partidului)

În poeziile despre (revoluţia din) Octombrie, Lenin şi Stalin sunt nelipsiţi:

Dacă sînt aşa,

cum astăz sînt ―

mulţămit de viaţă,

fericit, ―

Lui OCTOMBRIE

îi mulţămesc!

Şi la toată lumea

povestesc:

Toate estea

LENIN

mi le-a dat!

Toate estea

STALIN

mi le-a dat!

(Lui Octombrie)

Stalin proslăvit, iubitul nostru Stalin, Stalin cel iubit, Stalin luminat. Chiar şi într-o poezie dedicată lui Lenin, Stalin este amintit în ultima strofă:

Cu noi îi Ilici, oriunde şi-oricând,

Cel mai viu dintre oameni vii […]

Când Stalin primeşte parada izbânzilor,

Cu dânsul Lenin salută oştirea,―

Şi-s amândoi zugrăviţi pe pânzele

Istoriei, Slavei şi Nemuririi.

(Lenin)

Dacă într-un anumit context e menţionat numele lui Stalin (în primul rând), Lenin va apărea de asemenea după câteva strofe:

Şi nu uita, cu noi îi scumpul Stalin―

În jurul lui noroadele s-or strânje

Şi-n lupta iasta mare om învinje! […]

Şi-n patruzeci de-aici basarabenii

Sloboda şi norocul au primit.

Pun mâna pe cartuz şi îl salut pe Lenin,

Salut eu mauzoleul de granit.

(Prietenie)

Eşti erou, pilot al ţării, pentru că aşa ţi-a poruncit Stalin:

A trecut şi-i tot la cale,

Cum i-a fost cuvântul dat,

Cum i-a dat porunca Stalin,

Ţara cum l-a-nsărcinat.

(Pilotul ţării)

Sunt cea mai exemplară „zvenevaie” [şefă de echipă], c-aşa i-am promis lui Stalin:

Bine a luctat tutunul

Ş-a primit o roadă bună.

Toate le-a făcut la cale,

Cum i-a dat cuvânt lui Stalin,

Şi amu îi eroină Nastea.

(Eroina Nastea)

Intru în partidul lui Stalin şi jur:

Tovarăş Stalin,

jur:

Biletul înmânat

L-oi duce

Nepătat

în comunism―

pe drumul leninist,

pe drumul stalinist…

(Eşind de la Raicom)

Stalin are întotdeauna grija noastră. Stalin − salvatorul:

Dar şi-n robia neagră, pe sub biciuri crude,

Nădejdea niciodată-n viaţă n-am pierdut,

Că am ştiut că Stalin în Cremlin ne-aude,

Şi că din chin ne-a scoate am ştiut.

Noi auzeam cântarea de peste Nistru-n vale,

Cum moldovenii slobozi, depe malul stâng,

Îi mulţămesc lui Stalin şi-l proslăvesc pe

Stalin,

Că ei din viaţă nouă roadă nouă strâng.

(Basarabenii)

Cănd ea lupta pe viaţă şi pe moarte

În cel mai aspru clocot de război

De-acolo Stalin însămna pe hartă

Un drum de slobozire şi-nspre noi.

(Capitala patriei noastre)

Poporul sovietic e alcătuit din “noroadele lui Stalin”:

Căci înspre toate drepturile tale

Şi-nspre nădejdea voastră a tuturor,

Răzbate-n vacul nostru doar o cale,

Pe care merg noroadele lui Stalin,

Cu lejea şi cu drepturile lor.

(Drepturile omului)

Cu Stalin în suflet şi-n gând, nu ne e frică de nimic, nu putem să nu biruim:

― Stalin îi cu noi nedispărţit,

Se vede biruinţa, îi aproape!

(Petrişcevo)

Ipostaze duios-paterne ale conducătorilor. Copilaşi nevinovaţi sunt luaţi în braţe sau priviţi cu dragoste (uneori conducătorul priveşte de pe tablou):

Ilici la copilaşi priveşte

Şi ochii, parcă vii, zâmbesc,

Ce primăvară înfloreşte,

Ce flori în ţara noastră cresc!

(Primăvara)

Şi ce surâs senin şi însorit

I s-a ivit copilului pe faţă,

Când Stalin, ca un tată fericit,

L-a ridicat şi l-a cuprins în braţe.

Norodul truditor aplauda

Şi-şi ridica în slăvi conducătorul,

Care în toată măreţia sa

Tînea atunci în braţe ― Viitorul.

(În piaţa roşie)

Poezii despre locurile de naştere şi anotimpurile în care de nasc conducătorii. Despre imposibilitatea lor de a muri sau incapacitatea de a fi imaginaţi morţi:

Mi s-a părut că inima-i zvâcneşte,

C-a aţîpit puţîn, ca orice om,―

Ş-am vrut să strig: Tu vezi? Îi viu!

Trăieşte!

Dar m-am temut să nu-l trezesc din somn.

(Cuvântul lui Lenin)

El îi cu noi oriunde şi oricând,

El, viu, păşeşte-n fruntea omenirii.

Însăş cuvântul L E N I N

pe pământ

Însamnă ― nemurire.

(Gânduri despre Lenin)

Din viaţă Stalin n-a plecat,

Că el

mai viu îi decât viaţa…

El însuş

astăz dimineaţă

Cu mâna-i caldă

mi-a-nmânat

Biletul de partid.

Nu!

Stalin

n-a murit!

(Eşind de la Raicom)

În zîua ceea şi-au udat bucvarul

Cu lacrimi milioane de copii

Şi nu credeau, nu pricepeau şcolarii,

Cum oare Stalin a putut muri!

Ei doar ştiau, păşind întâia oară,

Ori învăţând întâiul lor cuvânt,

Că pomu-i pom, că floarea este floare

Şi că trăieşte Stalin pe pământ. […]

Ş-au înţăles copii: El trăieşte,

El este viu nemuritor în veci,

Căci veşnic vie inima-i zvâcneşte

În pieptul larg al Patriei întreji.

(Nemuritor în veci)

Stalin se bucură de popularitate şi într-o ţară capitalistă ca Argentina, de pildă, unde trei mineri (şahtiori) neînfricaţi au cioplit într-un munte numele lui:

Unde numai vântul doar suspină,

Pe un munte nalt, prăpăstios

Trii şahtiori voinici ai Arjentinei

Noaptea se urcau făr’de lumină

Şi ciopleau în vârfu-i colţuros. […]

Şi spre culmea muntelui, spre scală

Ochi îndreaptă mii de truditori

Ei citesc cu dragoste şi fală

Cel mai scump cuvânt al lumii ― STALIN,

Stalin îi în inimile lor…

(Pe un munte nalt al Arjentinei)

În limita posibilităţilor, fiecare republică dispunea de un spaţiu poetic acordat eroilor naţionali. Haiduci care-i apără pe cei sărmani, partizani , soldaţi eroi etc.

Ne-am avântat ca vulturii în zbor,

Ca şoimii depe munţi, de printre nori,

Cotovski şi Lazo şi alţi eroi

Au fost în fruntea luptei dela noi.

(Basarabenii)

Sub curgan înverzit

Doarme fiul iubit

Al Moldovei pe veci slobozite.

Slavă ţie Glavan ―

Partizan moldovan!

Slavă Patriei noastre iubite!

(Cântic despre comsomolistul Glavan)

Or trece anii-n lungul lor şirag

Şi peste vremi, în doine şi alean,

Noi, fraţii tăi de neam şi de meleag,

Te vom slăvi mereu, Boris Glavan.

(Or trece anii…)

În satul ista s-a născut Cotovski,

Cel mai viteaz voinic dintre voinici.

(Voinicul din Hânceşti)

S-a pornit Cotovski tânăr

Ca un şoim răzbunător;

Toţi boierii şi stăpânii

Tremurau în cuibul lor.

(Cotovski)

Eliberarea. Poeme lungi care încep cu viaţa grea, ţărani rufoşi şi bolnavi, slugi flămânde, fete sărace şi fără zestre pe care boierul…, apoi vin eliberatorii (ruşi desigur) şi totul se schimbă. Sau o variantă specific moldovenească: în Republica Autonomă (Transnistria) se construieşte comunismul fericit şi luminos, iar pe malul celălalt al Nistrului, bieţii basarabeni îndură chinuri neînchipuit de crunte din partea cotropitorilor străini, adică români.

Ş-atunci când lupta dase rodul ei,

Spre noi s-au furişat, ca nişte zmei,

Boierii răpitori de peste Prut,

Şi dela fraţii ruşi pe noi ne-au rupt.

(Basarabenii)

Ne-a dizrobit,

Ne-a fericit

Octombrie-nflorit.

Pe a lui roţi

Noi mergem toţi

Spre traiul înnoit.

(Cânticul fostului argat)

Flutură în falduri vântul:

slobod satul,

slobod târgu,

slobod omul şi pământul!

Şi răsună cu tărie,

strigăt lung de bucurie

dela Nistru-nspre-asfinţit:

«Fraţilor, bine-aţi venit!»

«Fraţilor, bine-aţi venit!»

(Sat uitat)

Cum să uite Nistrul oare

Mâna bună a Rusiei?

Ea a fost izbăvitoarea

Ce i-a rupt cătuşele.

(Balada Nistrului)

Basarabie!

Robită tu nu-i fi

Nicicând!

Hai pe calea proslăvită

Cu Rusia-n rând.

(La slobozirea Basarabiei)

Îţi aminteşti de anul 40,

Ţăranule cu pieptul înstelat,

Când te-ai sîmţit stăpân al firii

‘ntreji

Şi-ai stat pe-ogor cu capul rîdicat?

(Întâia sărbătoare)

Surori şi fraţi,

Aţi fost argaţi,

Bătuţi fără de milă

De cei boieri români.

Voi n-aţi văzut lumină,

Trăind ca nişte câini! […]

Surori şi fraţi,

Din iad sculaţi!

Păşiţi la viaţă nouă,

Voi, fraţi basarabeni!

V-am dat slobodă vouă,

Iubiţii moldoveni.

(Surori şi fraţi)

Acastă durere naţională e resimţită şi la nivel vegetal. Balada Un copac: “Pe malul drept, ciuntit, beteag / Creştea la Nistru un copac” care “în cuvinte povestea / de soartă rea şi viaţă grea”; “Nici nu se răcorea de ploi / Aprins de chinuri şi nevoi”; “Lăcusta frunzele-i mânca / Vrăjmaşii crenjile-i dărmau, / îl tot ciupeau, îl tot ciopleau, / La urmă îl şi jupuiau.” Însă fraţii lui de pe celălălt mal sunt fericiţi, “de jele nu mai plâng,/ Dar toată vara se mândresc, / Şi mustul soarelui rodesc. / De ploi îs proaspeţi răcoriţi, / Întotdeauna înfloriţi,/ Întotdeauna verzi, frunzoşi, / Salută viaţa bucuroşi.” Copacul nostru îşi întindea rugător ramurile spre malul stâng.

Dar iată vremea a venit

Şi spre copac noi ne-am pornit,

Noi, vulturii prin munţi aleşi,

Noi, şoimii de prin codrii deşi

Cu soarele aprins pe steag

Şi sufletul dischis cu drag.

Copacul parcă s-a trezit,

Venirea noastră a sîmţit,

Un soare nou l-a-mbrăţişat,

În stropi de aur l-am scăldat.

I-am alungat lăcusta ră,

L-am scos noi din nevoia gre.

(Un copac)

După eliberare urmează (în ordine cronologică) colectivizarea, industrializarea, alfabetizarea şi rusificarea.

Colhozul are cinci mii de hectare,

Are livezi şi pomi nenumăraţi,

Dar astăzi a-nflorit o simplă floare

Şi parcă-am fi deodată mai bogaţi.

(Citrus)

Îmi aduc aminte

Vremea din trecut,

Cum trăia norodul

De amar şi slut. […]

Noi o viaţă bună

În colhoz trăim,

Şi înspre comună

Drumul larg zîdim.

(Cânticul colhoznicului)

Rusul Dimitrii Dobrânin a venit în Moldova din Tambov (o localitate rusească).

Acolo trecut-a el şcoala

Pământului disţelinit

De plugul a două revoluţii,

De trainic tractor stalinist.

Şi tot ce-a fost greu în urcuşuri,

Şi tot ce-a trecut biruind,

Crescând şi-nflorind în Rusia ―

Să prindă şi-aici rădăcini. […]

Dar iată un deal ― Porumbrenii ―

Ca pieptul puternic de om.

Aici întocmit-au sătenii

Întâiul colhoz din raion.

(Secretarul raicomului)

Calul colhoznicului e tractorul:

Haide, calul meu,

Tractore bălan,

C-am ieşit cu tine

Az întâi pe lan. […]

De disdedimineaţă

Eu te-am adăpat

Ş-o cofă de benzină

În pântic ţi-am turnat.

(Calul meu)

Colhoznicii fericiţi aduc pâine la oraş:

Ei vin cu inima curată.

Să mulţămească pentru ajutor,

Şi pentru viaţa fericită-n sate,

Şi pentru orice brazdă de tractor.

Ei ştiu că pânea lor îi pânea păcii,

Că şi cu pânea pacea apărăm,

Că devenim mai tari pe zî ce trece

În orice loc, pe orişice tărâm.

(Obozul de pâne)

Industrializarea republicii a fost unul din principalele obiective ale noii puteri:

Slavă!

Slavă

vitejiei!

Para căruia îi vie,―

Ne luptăm noi cu stihia,

Întărindu-ne’ndustria!

(În ţeh)

Oraşul Tiraspol, murdar, cu jandarmi şi ureadnici mustăcioşi, “cu opt bisărici, şese sinagogi, / Cu trii oloiniţi şi-ncă vreo morişcă” (în trecut) a devenit acum de nerecunoscut:

Tiraspolul creşte,

Mişcarea-i grăbită.

O fabrică mare

Pe mai îi zâdită.

(Tiraspolul)

Pe uliţi îi vedea excavatoare,

La făbrici ― tehnică de multe feluri.

Şi toate

Ca şi razele de soare,

Rusia i le-a dat Moldovei mele.

(Scrisoare prietenului)

Stahanovişti moldoveni:

O, zî de iunie măreaţă!

Această vahtă-n cinstea ta!

În ţeh ― un freamăt cald de viaţă,

Şi-n orice inimă ― un steag.

El stă la strung, scăldat în soare,

Stahanovistul moldovan,

Cu-aceeaşi râvnă creatoare

Cu care-artistul stă la pian.

(În ajun)

Moldovenii aduc rusoaicele în ţara natală: Poezia “Dela Nistru pănla Don”. Întâiul vapor din Moldova a ajuns în portul Calaci:

Se-opreşte cu şuier vaporul

Condus de Gheorgiţă Cucoru.

El vine tăman din Soroca,

Să-şi iei-n Ţâmleanca norocul.

Aici pentru vlagă luptase

Cazacica zburdalnică ― Tasea.

O iubire tandră se înfiripă, dar Gheorghiţă pleacă la Soroca:

Şi-au scris într-un an ― iubitori ―

Trii sute cinzăci de scrisori.

― Pe Nistru îi foşnet de vie,

Tasie, Tasie, Tasie!

Pe Don s-au aprins albăstriţe,

Gheorghiţă, Gheorghiţă, Gheorghiţă!

Vaporul se intoarce şi nunta se face:

…Pe Don― mai puţân cu o fată,

Pe Nistru ― mai mult c-o nevastă.

(Dela Nistru pănla Don)

Dacă însă moldoveanca se îndrăgosteşte de-un brav rusoi, acela, de obicei, pleacă lăsând-o “în pieptul ei nepotolit”:

Dochiţa s-a gătit de joc,

Frumoasă ― nu-i fie deochi

Şi rumănă şi nantă.

Pe gât ― mărjele de hurmuz,

În părul negru ― două ruji

Da rochia ― cu banturi.

Ce ochi albaştri, minunaţi

Se uită galeş, cu nesaţ

La chipul din oglindă!

Ar sta Dochiţa, ar mai sta…

Dar bate-n uşă cineva,

Ori năvăleşte-n tindă?

Vin fetele s-o ia la joc, “la fost-a curte-a lui Ştirbei”, unde-i “clubul din Hârtop” (ne îndepărtăm puţin de poezia lui Coşbuc). “Din toate părţile veniţi,/ aici se strâng comsomolişti,/ Ce-s plini de voie bună.” În astă seară, veselii comsomolişti au rămas fără muzicant care “de-asară-i dus la nuntă”.

Dochiţa răpede ― la drum.

N-o fi scripcarul? Oarecum,

Mai are o nădejde.

Dar în ogradă a trecut

Un harmonist necunoscut,

Cântând ceva-n ruseşte.

„Harmonistul” rus a fost invitat. Şi a cucerit inima Dochiţei… O rujă îi cade din păr:

Ţânând o floare ― ruja ei,―

Zâmbind din ochi – luceferei ―

Sta harmonistul tânăr.

Dochiţa-n gând s-a ruşinat

Dar cu-ndrăzneală s-a uitat

La chipul în lumină.

„Harmonistul” pleacă şi Dochiţa-i duce dorul.

Flăcăii toţi se miră-n sat ―

Dochiţa parcă s-a schimbat,

Nu-i ca odinioară.

O-ntrebi ceva ― răspunde frânt,

Ori stă cu ochii în pământ,

Tăcută, gânditoare.

Norocul îşi încearcă mulţi ―

Flăcăi diştepţi, la muncă iuţi,

Pe linia întâia.

Dar cu Dochiţa păgubaş,

Mai bine, frate, să te laşi,

Că-i vană bătălia. […]

Dar nu, o, nu! El a plecat

Şi cânticele le-a lăsat

Pe plaiuri să răsune,

Şi fata-n orice loc şi ceas

Aude îndăjitul glas,

Nestins pe totdeauna.

(Mândra, baladă)

Copiii “comunică”:

Peste drum de casa noastră

Lucuieşte o fetiţă,

Cu o panglică albastră,

Împletită în cosiţă.

Asta-i Tania Ivanova…

Ea din Moscova-i venită,

Şi trăieşte în Moldova

Cu mămica ei iubită. […]

Eu îi strig:«Dă mingea-ncoace!»

Ea-mi răspunde: «Ponimaiu…» [Înţeleg]

Dar de fapt se cam preface,

Încă nu ne ştie graiul.

Eu când văd că ea greşeşte,

Mă gândesc c-ar fi mai bine

Să vorbesc cu ea ruseşte…

Dar greşesc… şi mi-i ruşine. […]

… Şi-amândoi, prieteneşte,

Stăm cu cărţile în faţă:

Eu― o-nvăţ moldoveneşte,

Ea― ruseşte mă învaţă.

(Prietenie)

Spre limbă de stat:

Învaţă rusa fiul meu,

Silabisind încet, cu încordare.

Îi orice început în viaţă greu,

Dar cel mai greu

Îi când începi bucvarul.

(«Tovarişci!»)

Ai carte, ai parte:

Să mergi înainte;

că satul din urmă

se uită la tine ce faci;

să mergi îndârjit înainte

cu gândul fierbinte,

crescut pănla soare.

Ficior de ţărani,

odraslă de oameni săraci.

(Ion pleacă la învăţături)

Cântice şi râs de voie bună

Se aud până departe-n sat,

Iar în faţa şcolii se adună

Oamenii întorşi de la arat.

Tineri şi bătrâni cu barba sură,

Fete mair şi-o droaie de femei

Se adună-amu la-nvăţătură,

Ca un roi de-albine-ntr-un ştiubei.

Cel mai harnic dintre toţi «şcolarii»

I-un moşneag de şeptezăci de ani…

Moş Vasâle, cum îi spun plugarii,

Scoate abecedarul din suman.

(Vremuri noi)

Bunicuţa stă pe prispă

Şi cu caierul în mână,

Învârtind întruna fusul,

Torce lână,

Toarce lână…

Printre degete, subţire,

Firul lung se răsuceşte,

Iar bunica, hăt, departe

Se gândeşte,

Se gândeşte. […]

Bunicuţa se gândeşte la feciorul care de-o vreme încoace îi scrie cam rar.

Şi cum stă, gândind la dânsul,

Iaca vine pe cărare

Ion poştaşul ― şi-i aduce

O scrisoare,

O scrisoare…

Stă bunica sărăcuţa,

Cu un braţ, proptit de-o coastă

Şi se uită la scrisoare,

Ca o proastă,

Ca o proastă.

O-nvârteşte şi-o suceşte,

Când pe faţă, când pe muche,

Dar, săraca, nu-nţelege

Nici o buche,

Nici o buche.

De la şcoală, cu ghiozdanul în spate, se întoarce nepoata.

― O scrisoare, fa nepoată!

Spune baba, bătrâneşte,

O scrisoare de la tata,

Ian citeşte,

Ian citeşte!

Nepoata citeşte, bunica, ascultând-o, lăcrămiază, “ş-o tot roagă să-i citească / înc-o dată.

― N-ar fi rău, a zîs nepoata,

Dac-ai şti şi tu, bunică,

Să citeşti măcar oleacă

Sângurică,

Sângurică. […]

Şi îndată nepoţica

Pune babei cartea-n poală ―

Şi începe s-o înveţe

Ca la şcoală,

Ca la şcoală.

Asta-i buchea O bunică ―

Spune mica ei nepoată,

Şi-o cunoşti, că-i rotunjită

Ca o roată,

Ca o roată.

Iaca asta-i Ш, bunică,

Şi-o cunoşti uşor că are,

Ca o greblă mititică

Trii colţare,

Trii colţare.

Iar aiasta-i П, bunică,

Cei mai dreaptă dintre ele,

Ca o poartă care are

Trii nuiele,

Trii nuiele. […]

― Nu e greu, a spus bunica,

Le învăţ eu, dar cu-ncetul…

Iar amu bunica ştie

Alfabetul,

Alfabetul.

Se gândeşte bunicuţa:

― Eh, amu ajung departe!

Cât de bine îi, când omul

Ştie carte,

Ştie carte!

(Nepoţica o învaţă pe bunica)

Tema războiului. Poezii foarte lungi. Eroism, curaj, sacrificii în numele patriei etc.

Da vrăjmaşilor vreu să le spun

La sfârşitul poemei:

Nu atingeţi soldatul,

Călit în pohoduri şi foc.

De sfârşitul lui Hitler să ştiţi

Deamu-i vremea, îi vremea!

Noi – sovieticii –

Ac om găsi pentru orice cojoc!

(Îs ostaşul de ieri)

Tu mă-nvăţai că pentru noi

Mai scump, mai sfânt nu-i nică-n viaţă,

Decât să lupţi pentru norod

Şi pentru Patria măreaţă.

(Tatei)

Tu în lupte ai căzut,

Dându-ţi viaţa ta întreagă

Pentru-aist iubit ţânut,

Pentru ţara noastă dragă.

(Eroului necunoscut)

Fetiţa curioasă îl întreabă pe taică-său de ce i-i brăzdată faţa:

Şi-i răspund eu ca să ştie:

― Vârcile pe faţă

Eu le port, ca toţi copiii

Să-nflorească-n viaţă.

(Răspuns fiicei)

Chipul mamei. Îi cere fiului să se întoarcă victorios (ca mama lui Ştefan cel Mare a lui D. Bolintineanu).

Tu, dragul mamei, du-te la război

Şi nici pe-o clipă nu uita,

Că Patria să-ţi aperi ca erou,

Eu te-am trimis, eu – maică-ta.

Şi, dacă vrei să-mi fii ficior,

Ficior adevărat, cinstit,

Apoi pe nemţi să-i baţi necruţător,

Să-i baţi cum eu ţi-am poruncit!

(Porunca mamei)

Tu, mamă, ştii, ţi-am împlinit porunca,

Biruitori din lupte ne-am întors,

Dar, că ne-a fost pre gre şi aspră munca,

Să-ţi spun acuma n-are nici un rost.

(Mulţămire)

Apărătorii sovietici ai păcii condamnă războaiele din lume: cel din Coreea, dar şi din Spania: Luna Florilor (August îi luna florilor în Coreea) de Iosif Balţan, Mamei coreene de Paul Mihnea, Scrisoare către mama soldatului american, ucis în Coreea de Irina Stavscaia; Ghernica (din ciclul «Săbii peste Spania») de Liviu Deleanu, Luptătorilor din Ispania de Petrea Cruceniuc etc.

Îi sunt dedicate poezii lui Iulius Fucic “eroul naţional al Cehoslovaciei, ucis mişeleşte în a. 1943 de hitlerişti”: Scrisoare din Pancraţ de Gheorghe Meniuc, Versuri despre Iulius Fucic de Iosif Balţan.

Octombrie, temă importantă:

Decând îi lumea şi pământul

Noroc norodul n-a avut,

Şi numai marele Ocrombrie

O viaţă nouă a născut.

(Marelui Octombrie)

Poezii despre constituţia sovietică:

Lumina ta mi-a dat putere,

Cu tâlcul tău m-am înfrăţit―

Eu, cetăţeanul nou, sovietic,

Te-am strâns la piept cu dor sporit.

(Constituţia Sovietică)

Sărbătoarea “Unu mai”:

Tu eşti mai mult decât o zî…

Tu eşti o cale…

Eşti unitatea lumii truditoare.

Tu eşti tribuna depe care Stalin

Primeşte az parada Sărbătoarei.

(Întâi Mai)

Poeme despre Moscova, despre Chişinău, despre directivele Congresului, despre drepturile omului, despre poporul rus. Şi foarte multe despre Ucraina: Pe malul Niprului; Valul Niprului de Leonid Corneanu, Punţile frăţiei (Închinată sărbătoririi a trii sute de ani dela unirea Ucrainei cu Rusia); Lângă Nipru; Oaspeţii ucraineni de Emilian Bucov, “Donbasul de fructe”; Ucrainei de Bogdan Istru, Ucraină, dragă Ucraină de Petrea Cruceniuc, Buna zîua, Ucraină! de Petrea Darienco… (concurează periculos cu poemele dedicate poporului rus) Poate pentru că Transnistria a fost un timp Republică Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească în cadrul Republicii Socialiste Ucrainene…

Nu deaceea, dragă Ucraină,

Mi se naşte versul de urare,

Că ne-ai fost din vac în vac vecină,

Despre ce ne spun şi cronicarii. […]

Şi atuncea, când Budjacul nostru

S-a pârlit de săceta cei mare,―

Pâine ne-a trimis Dnepropetrovscul,

Harcovul ― sămânţă şi tractoare. […]

Cât or curje apele nistrene,

Te-or cânta întruna moldovenii,

Soră bună, dreaptă şi sănină,

Ucraină, dragă Ucraină!

(Ucraină, dragă Ucraină)

Comunismul de pretutindeni. Ameninţarea de la „Uoll-strit”.

Eu învinuiesc Uoll-stritul,

Cuibarul duşmanilor lumii―

De-acolo pornea zângănitul

De arme-n discursul lui Trumen.

(Eu învinuiesc!)

Socotind c-or răzbi nevăzute

Sub al nopţii zăbranic cernit,

S-au lăsat mişelesc paraşute

Cu bandiţi, înnaimiţi de Uoll-strit.

(Pe pământul Moldovei i-au prins…)

Eu ştiu,

stăpâni de miliarde,

Că vreţi război

şi Omului vreţi moarte. […]

Şi ştiu,

că tare vă convine,

Ca râtul

să-l băgaţi

în ţări străine.

(Banchirilor din Uoll Strit)

Smit, flămând şi necăjit, caută de lucru. I se spune : “Eşti comunist… Cu Robson eşti!?/ Hai pleacă, fuji din ochi, jivină…―”:

El a răcnit ― spurcatul bos,

Urcând un catanog pe masă

Şi, ca un Cercil pânticos,

Şi-a-nfipt sigara-n surla grasă.

Smit răspunde:

Flămând, scuipat şi înjosit

De Casa Albă-a dumitale,

De ucigaşii din Uoll-strit,

De forestoli şi haimanale,

Numa deatât, că-ş muncitor,

Că pace vreu şi vreu dreptate

Pentru soţie şi ficior,

Pentru America mea toată. […]

Cu tine-i Moscova! Auzi?

Cu tine-i zarea însorită.

Tu ţâne inima mai sus

Şi mergi pe calea hotărâtă.

…Mărgând prin foc şi greutăţi,

În cale Smit nu se opreşte.

Cel drept, viteaz şi îndrăzneţ

Întotdeauna biruieşte!